Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Corabia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a încercat să-şi violeze soacra, în vârstă de 92 de ani.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că tentativa de viol a fost sesizată de bătrână, care a mers la spitalul din Corabia. Medicii de aici au alertat poliţia.

„La data de 25 martie, am fost sesizati de catre cadrele unei unități medicale despre faptul ca o femeie, de 92 de ani, din orasul Corabia s-a prezentat la această unitate, declarând faptul că a fost victima unui viol. Din verificarile politistilor, a reieșit faptul ca un barbat, de 63 de ani, ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu această femeie, prin folosirea violenței fizice”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi fiind prezentat Judecatoriei Corabia cu propunere de arestare preventivă. În prezent, bărbatul se afla în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă.

Articolul precedentSistem e-ticketing pentru autobuzele din Slatina
Articolul următorCe spune directorul DSVSA Olt despre porcii găsiți morți pe islaz