Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de guvern care majorerază salariul minim brut pentru anul viitor la 2.230 lei, cel net urmând să fie de 1.297 de lei, adică o majorare de 83 de lei, potrivit realitatea.net.

 

 

Guvernul a adoptat în ședința de vineri creșterea salariului minim brut de la suma de 2.080 lei la 2230 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2020. Astfel, valoarea brută a salariului minim va fi majorată cu 150 de lei. Totodată, executivul menține valoarea salariului minim pentru personalul încadrat cu studii superioare la 2.350 de lei lunar.

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabilește la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră„, se arată în Hotărârea de Guvern.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că majorarea salariului minim s-a făcut în urma unei analize care arată că această creștere a ținut cont de rata inflației și de indicele de productivitate, dar au fost consultați și partenerii sociali.

 

 

 

Articolul precedentLudovic Orban a numit noul prefect de Olt. Decizia urmează să apară în Monitorul Oficial
Articolul următorGRAV accident rutier, la Slatina. Un tânăr a ajuns la spital – FOTO