Primăria Slatina eliberează terenul pentru construcția drumului de legătură dintre zonele industriale ale orașului. O parte din suprafața traversată de șosea este în proprietatea statului și e nevoie de o inițiatică legislativă pentru preluarea ei. În paralel, municipalitatea pregătește licitația pentru deschiderea șantierului.

Autoritățile din Slatina lucrează la un mare proiect de infrastructură. O șosea de 6 kilometri, care pornește de la ieșirea din Slatina, de lângă uzina Alro și ajunge, traversând drumul dinspre Recea, în zona fabricii de anvelope de pe strada Drăgănești. Primăria Slatina a realizat documentația premergătoare pentru această lucrare, iar în prezent pregătește licitația în vederea desemnării proiectantului și constructorului. „Noi lucrăm la caietul de sarcini pentru ce înseamnă proiectare și execuție, ambele fiind licitate în același timp, atât proiectul tehnic cât și execuția”, a explicat Emil Moț, primarul Slatinei.

Centura ocolitoare trece peste o parte din terenul Hergheliei Slatina, iar pentru a prelua suprafața respectivă, e nevoie de o lege în acest sens. Primele etape au fost deja parcurse.

În același proiect vor fi amenajate și 3 parcări pentru camioane, astfel încât străzile Cireașov, Artileriei și Drăgănești să fie eliberate de mașinile de mare tonaj care restricționează traficul. Noua șosea de centură va fi legată și de Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești, care trece prin apropiere de comuna Milcov. Investiția este estimată la 72 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local.

Articolul precedentUn sediu al PSD din judeţul Olt, vandalizat de două ori în mai puţin de o săptămână
Articolul următorMai multe blocuri în programul Primăriei Slatina de reabilitare termică