Secţia pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) va investiga apelurile telefonice iniţiate de Alexandra Măceşanu la 112, după ce procurorii DIICOT şi-au declina competenţa.

Potrivit unui comunicat remis de DIICOT, procurorii Structurii Centrale au dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu, cu privire la apelurile telefonice inițiate de Alexandra Măceşanu, către Serviciul Unic de Urgență 112.

Anchetatorii anchetează respectarea procedurilor specifice în astfel de situații, având în vedere faptul că pe rolul SIIJ există deja un dosar penal având un obiect similar.

Captivă în casa agresorului, Alexandra a reuşit să sune prima dată la 112, cel mai probabil, profitând de faptul că individul care o sechestra nu este în preajmă şi a cerut să fie salvată. Apelul ei a durat, susţin cei de la STS, 45 de secunde, după care s-a întrerupt brusc.

După un minut, adolescenta a revenit la 112 cu un al doilea apel. De această dată, Alexandra a reuşit să le transmită operatorului şi dispecerului de la Poliţie mai multe informaţii despre situaţia în care se afla şi o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locuinţa celui care o sechestra. Deşi discuţia a durat cel puţin două minute, nimeni din dispecerat nu reuşit să o localizeze.

Speriată, Alexandra a sunat pentru a treia oară la 112 la ora 11 şi 12 minute şi a implorat din nou să fie salvată. STS nu precizează cât a durat acest apel, ci doar că, ulterior, operatorul ar fi încercat de 9 ori să o contatcteze pe copilă, dar de fiecare dată a intrat mesageria vocală.

Articolul precedentTimp de așteptare redus pentru susținerea examenului auto, în Olt. Ce a decis prefectul județului
Articolul următorUltima zi pentru votarea numelui noului parc. Ce preferințe au slătinenii