Comuna Dobroteasa va avea o stație locală de ambulanță. Clădirea va fi ridicată de primărie, printr-un proiect pe fonduri europene, iar dotările și personalul vor veni de la Serviciul Județean de Ambulanță. În aceeași comună din nordul județului va fi construită o stație de pompieri, cu bani de la Consiliul Județean.

Consiliul Județean a aprobat astăzi un proiect care vizează investiții în domeniul situațiilor de urgență în comuna Dobroteasa, din nordul județului. Aici vor funcționa un serviciu local de ambulanță și o stație de pompieri. „Aşa cum ştiţi, nordul judeţului Olt nu era acoperit de Serviciul Judeţean de Ambulanţă, mare parte din cazuri erau preluate de serviciul de la Drăgăşani. În acest moment, Primăria Dobroteasa are pe fonduri europene construirea unui sediu pentru Ambulanţă, urmând ca SAJ Olt să-şi deschidă punct de lucru acolo şi să trimită maşinile şi personalul necesar”, a spus Marius Oprescu, președinte CJ Olt.

Zona de nord a județului, inclusiv comuna Dobroteasa este la o distanță considerabilă față de celelalte stații de pompieri din județ, iar mașinile de intervenție ajung destul de greu.Consiliul Județean a preluat astăzi de la primărie terenul pe care va fi construită stația de pompieri din Dobroteasa. „Acum încercăm să facem şi un punct pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru că, de asemenea, la cazuri se intervenea de la Slatina sau de la Scorniceşti şi, practic, timpul intervenţiei era foarte mare. În momentul în care va exista o bază ISU acolo, cred că lucrurile se vor schimba. Noi, astăzi, am trecut terenul pe care urmează să fie construit acel sediu, de către Consiliul Judeţean Olt, conform proiectul pe care ni-l va înainta ISU, pe un teren al comunei Dobroteasa care ni l-a predat în administrare.

Costurile investiției vor fi stabilite în urma realizării unui studiu de fezabilitate realizat în funcție de specificațiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Articolul precedentAutori necunoscuţi în peste 4.200 de dosare penale. Printre infracţiuni se numără şi crime
Articolul următorConsiliul Județean Olt, despre proiectul de buget: bani mai mulți, cheltuieli mai mari