Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Spineni, a fost găsit înecat, vineri dimineață, într-o fântână din localitate.

Trupul său neînsuflețit a fost scos din fântână de pompierii din Scornicești. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță.

„Pentru scoaterea la suprafață a cadavrului, un pompier a coborât, cu ajutorul scării din dotarea autospecialei, asigurat cu brâu de salvare, în fântâna cu diametrul de aproximativ 70 de centimetri și adâncimea de circa șase metri și a scos la suprafață cadavrul”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Se pare că bărbatul ar fi căzut în fântână. Cazul a fost preluat de polițiști, care urmează să stabilească cum s-au petrecut lucrurile.

Articolul precedentLegătura din Vâlcov şi Ponta. Sediul Pro România Olt, într-o clădire a unei firme controlate de consilierul lui Dăncilă
Articolul următorOamenii din Rusănești au încercat să împiedice încărcarea porcilor asomați. O persoană a fost amendată