O investiția începută în 2009 și finalizată anul acesta, Palatul Copiilor din Slatina este singura clădire de acest fel construită din temelii în România, după Revoluție. Punctul de atracție îl reprezintă sala de spectacole, cu o capacitate de 300 de locuri, cabine, instalație de sonorizare și lumini, dar și dotări specifice unei săli de cinema.

Cea mai nouă sală de spectacole din Slatina, cea a Palatului Copiilor „Adrian Băran” a fost inaugurată ieri, cu festivitatea de premiere a olimpicilor. Spațioasă, încălzită, cu dotări și mobilier noi, sala oferă condiții foarte bune pentru desfășurarea activităților culturale, explică directorul instituției, Ilie Brăileanu. „Este o sală de spectacole cu 300 de locuri, dotată cu cabină, cu scenă, cu lumini, care poate fi folosită și ca cinema și suntem bucuroși că toți copiii din județul Olt beneficiază de o asemenea sală, unde pot să-și organizeze spectacole de orice gen”, a explicat Brăileanu.

E drept însă că investiția, finanțată de Ministerul Educației, a fost finalizată la nouă ani de la startul lucrărilor. Este însă singurul palat al copiilor construit în România după 1989. „Investiția a început în 2009. Iată-ne la finalul lui 2018 reușind să o finalizăm. Suntem mândri în primul rând că este singurul palat din România construit după Revoluție, suntem mândri că putem să le oferim copiilor din județul Olt cele mai bune condiții, iar în cadrul Palatului vor putea fi desfășurate nu doar activități didactice, ci și culturale”, a mai precizat directorul instituției.

În noul imobil funcționează 35 de cercuri didactice, frecventate de mii de copii.

Articolul precedentBărbatul din Morunglav care şi-a ucis calul cu cruzime, de negăsit. El n-a mai ajuns acasă, după incident
Articolul următorAdolescenţi tâlhăriţi în parc, într-un oraş din Olt. Autorii, arestaţi preventiv