Aplicaţia de cumpărare online a biletelor de tren, plata cu cardul bancar în tren, dar şi site-ul CFR Călători nu sunt funcţionale, din cauza unor probleme tehnice, informează operatorul de stat de transport feroviar de călători.

Potrivit companiei, această disfuncţionalitate temporară nu afectează emiterea electronică a biletelor la casele de bilete din staţiile CFR.

„CFR Călători informează că, din motive tehnice, utilizarea pagini www.cfrcalatori.ro, aplicaţia de cumpărare online, precum şi plata cu card bancar în tren nu sunt funcţionale în acest moment. Departamentul de specialitate al SC Informatica Feroviară SA lucrează la remedierea problemelor tehnice apărute. Vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru remedierea situaţiei”, se arată în informarea companiei.

 

Articolul precedentAnca Alexandrescu: „Incident sau accident la Roșiori. A mințit CFR în comunicatul oficial? Grindeanu știa de azi noapte despre incident”
Articolul următorPrimăria Slatina: A început acţiunea de salubrizare a străzilor şi trotuarelor „Luna curăţeniei de primăvară 2023”