Municipiul Slatina împlineşte astăzi 652 de ani de la prima atestare documentară, primăria organizând o serie de evenimente pentru marcarea acestui eveniment.

Potrivit istoricului Aurelia Grosu, locuită încă din neolitic (5.500 a. Hr) cum o dovedesc numeroasele mărturii arheologice, Slatina este menționată intâia oară în hrisovul domnesc emis de Vladislav I (Vlaicu) la 20 ianuarie 1368 ca punct vamal.

Documentul scris în limba latină acorda privilegii comerciale negustorilor brașoveni, precizându-se că sunt scutiți „de toată vama noastră” de la Slatina.

„Această formulare indică existența vămii anterior anului 1368, poate din timpul voievodului Seneslau (1241-1247), după cum apreciază unii istorici. Astfel, Slatina este al treilea oraș ca vechime al țării, după Câmpulung și Curtea de Argeș, capitale ale Țării Românești, ceea ce reliefează importanța așezării”, notează istoricul.

Pentru a marca acest eveniment, municipalitatea organizează Gala Laureaţilor. Evenimentul începe luni, 20 ianuarie, cu Gala Campionilor. În cadrul evenimentului, începând cu ora 8.30, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” se vor decerna diplome și premii elevilor, profesorilor, sportivilor și antrenorilor din unitățile de învățământ slătinene care au obținut performanțe remarcabile în anul anterior.

Miercuri, 22 ianuarie, este programată Gala Superlativelor,  începând cu ora 17.00, tot la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. În cadrul Galei se vor decerna distincția „Cetățean de onoare” și „Diplomă de merit” persoanelor fizice, juridice, asociațiilor și instituțiilor care au contribuit în anul 2019 la dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale a municipiului Slatina.

După decernarea distincțiilor, concertează Paula Seling şi Gabriel Bîscoveanu.

Manifestările se încheie vineri, 24 ianuarie 2020, când este marcată Unirea Principatelor Române.

În intervalul orar 9.45 – 11.00, va avea loc ceremonialul militaro- religios, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și distribuire de stegulețe și cocarde tricolore.

Începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, va avea loc Gala Seniorilor în cadrul căreia se vor premia familiile slătinene care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2019.

După decernarea premiilor, concertează Anastasia Lazariuc.

Bugetul alocat de primărie pentru acest eveniment se ridică la 560.000 lei.