O femeie din Slatina a fost amendată, joi, după ce a fost surprinsă de poliţiştii locali în timp ce rupee flori  din Parcul Tineretului, în apropierea restaurantului McDonald’s.

Potrivit unor surse, femeia surprinsă de poliţiştii locali furând flori este cadru didactic la una dintre unităţile de învăţămân din municipiu.

Potrivit directorului Poliţiei Locale Slatina, Adrian Pop, femeia a fost depistată, joi, în jurul orei 11.30, rupând o floare cu tot cu rădăcini din parc şi punând-o într-o sacoşă.

Amendat pentru astfel de fapte este cuprinsă între 500 lei şi 2.000 lei, poliţiştii locali aplicând minimul prevăzut de lege.

„Este regretabil că încă mai întâlnim concetăţen care se dedau la astfel de gesturi. Trebuie să înţelegem că este vorba despre bunul nostru comun şi nu ne putem însuşi flori sau alte lucruri din parcuri sau de pe stradă, după bunul plac”, a declarat Pop.

Parcul Tineretului din Slatina se întinde pe mai bine de trei hectare şi a fost inaugurat, în urmă cu o săptămână. Pe lângă spaţii verzi şi locuri de promenadă, în noul parc se găsesc locuri de joacă pentru copii, o pistă de tartan pentru alergat sau un teren multifuncţional.

Articolul precedentȘcolile din Slatina, pregătite să își deschidă porțile. Ce investiții s-au făcut în ultimul an
Articolul următorO nouă răpire în Caracal. O tânără a fost luată de pe stradă şi urcată uu forţa într-o maşină