Sute de slătineni au luat cu asalt, luni dimineaţa, ghişele Direcţiei Generale Economice din subordinea Primăriei Slatina pentru a-şi plăti dările aferente anului 2020.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei, pentru oameni n-a contat că au fost nevoiţi să-şi aştepte rândul zeci de minute şi au rămas pe hol aşteptând să le fie strigat numărul de pe bonul de ordine. Încă de la începutul anului, contribuabilii au fost îndemnaţi să-şi plătească impozitele şi taxele locale online, pe platforma electronică ghiseul.ro, tocmai pentru a evita cozile.

Pentru anul 2020, singura modificare asupra impozitelor si taxelor locale este indexarea cu indicele inflaţiei de 4,6% , indice transmis de Institutul Naţional de Statistică.

Şi în acest an, slătinenii care îşi achită integral suma datorată, înainte de 31 martie, beneficiază de o reducere de 10%, în cazul persoanelor fizice, şi de 2%, în cazul firmelor.