Distribuirea materialelor de protecţie către slătineni se va face de către angajaţii primăriei, potrivit primarului Emil Moţ, la fiecare apartament sau casă. Fiecare locuinţă din municipiu va primi, săptămânal, câte cinci măşti de protecţie şi câte cinci perechi de mănuşi de unică folosinţă.

Având în vedere că purtarea măştilor de protecţia, dar şi a mănuşilor sunt factori ce reduc posibilitatea de contactare a coronaviruslui, în ultima şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a hotărât măsura distribuirii acestor materiale către populaţie.

„În şedinţa CLSU, din 6 aprilie, am luat decizia să protejăm suplimentar locuitorii oraşului nostru şi să oferim, săptămânal, câte cinci măşti şi cinci perechi de mănuşi pentru fiecare locuinţă, pe durata stării de urgenţă. Vă anunţ că începând de luni, 13 aprilie, materialele de protecţie vor fi distribuite direct la uşa dumneavoastră, de către un inspector din cadrul Primăriei Municipiului Slatina, în intervalul orar 17.00-21.00, de luni până miercuri”, a transmis primarul Slatinei, Emil Moţ.

Articolul precedentÎncă un caz confirmat cu COVID-19, în judeţul Olt
Articolul următorDecizie luată de procurorii DIICOT, în cazul patronilor clubului din Caracal, unde minore erau obligate să se prostitueze