Spitalul Județean va primi peste 24 de milioane de lei prin intermediul unor proiecte pe fonduri europene accesate de Consiliului Județean. Unul dintre ele prevede decontarea modernizărilor realizate anterior, iar celălalt achiziționarea de aparatură nouă pentru Urgențe, în valoare de peste 4 milioane de lei.

Proiectul Consiliului Județean (CJ) Olt privind decontarea lucrărilor de modernizare de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean a intrat în faza de precontractare. Asta înseamnă că, imediat după semnarea contractului de finanțare, unitatea medicală va putea depune cereri de rambursare pentru cei 20 de milioane de lei investiți în refacerea Urgențelor. Cheltuielile au fost suportate inițial de Consiliul Județean, instituție care a scris apoi un proiect pe fonduri europene ce permite decontarea a 98% din investiție. „Cu proiectul în valoare de 20 de milioane de lei, care permite decontarea lucrărilor de modernizare efectuate deja la UPU Slatina, suntem deja în faza de precontractare. În aceeași etapă este un alt proiect derulat de Consiliul Județean prin Programul Operațional regional, care vizează, de asemenea, Spitalul Județean. De această dată este vorba despre o investiție de 4,3 milioane de lei în achiziționarea de aparatură medicală pentru UPU”, a explicat Dana Lungu, directorul Serviciului Dezvoltare Regională din cadrul CJ Olt.

În cazul proiectului de rambursare a investițiilor realizate în anii trecuți la UPU, banii vor fi alocați direct în contul unității medicale, pe baza cererilor de rambursare depuse.

Articolul precedentDetalii ŞOC despre criminalul din Slatina. A făcut închisoare pentru că a spart o biserică
Articolul următorDecizie finală: Constructorul Tronosnului 2 al Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești semnează contractul. CNAIR nu a înregistrat contestații