Sportivi din toată ţara au participat, duminică, la „Cupa Slatina – in memoriam Marius Rădoi“, o competiție de tenis de masă pentru copii și juniori, desfăşurată în sala Liceului cu Program Sportiv Slatina.

La evenimentul sportiv aflat la prima ediție au participat cluburile: CSS Craiova, FC Argeș Pitești, CS Mioveni, CS NEF Drobeta Turnu Severin, CSM Slatina și CSS Slatina.

Sportivul Marius Alexandru Rădoi ar fi împlinit, în 10 ianuarie 2022, 21 ani. Viața i-a fost curmată într-un tragic accident petrecut la începutul lunii decembrie 2020.

Medaliat la competițiile naționale si internaționale, Marius a fost, înainte de toate, un pasionat al tenisului de masă, un prieten de încredere și un coleg de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, de care sportivii își amintesc cu duioșie.

A învățat alfabetul tenisului de masa la CSS Slatina, repurtând, rapid, și primele succese, palmaresul micului tenismen îmbogățindu-se constant în anii care au urmat.

A fost sportivul clubului CSM Slatina la nivel de seniori iar ultimul club la care a fost legitimat a fost CSM Focșani 2007, făcând parte din echipa de tenis de masa care în 2020 evolua în Campionatul Național, Divizia A.

A fost elevul Școlii Gimnaziale nr.3 și al Liceului cu Program Sportiv Slatina.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentDolj: Şofer din Caracal, prins cu o viteză de peste 170 km/oră
Articolul următorRestricții instituite astăzi. Unde se întâmplă