Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a declarat că startul lucrărilor la drumul expres Craiova-Slatina-Piteşti a fost dat prea devreme, „doar pentru că e campanie electorală”.

Stănescu a spus că a avertizat că lucrurile nu pot fi grăbite, adăugând că investiţia va fi realizată până la urmă pentru că există un proiect semnat.

„Eu am spus la Craiova, când am fost la Ziua Olteniei, că buldozerele vor intra în anul 2019. Alţii s-au grăbit şi le-au dus mai devreme acolo că eram în campanie electorală. Eu le-am spus să nu se ducă. Mai mult, mi-au spus că intră şi în Olt să inaugureze nu ştiu ce. Eu le-am spus să nu meargă acolo pentru că trebuie vorbit cu constructorul, nu trebuie să facem doar pentru că e campanie electorală, ci trebuie să facem lucruri. Din păcate, unii n-au înţeles acest lucru. Dar sigur că lucrările la drumul expres vor începe. Contractul e semnat, sunt termene date. Nu se poate să nu înceapă”, a declarat Paul Stănescu.

La rândul său, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicată că, la acest moment, constructorul lucrează la partea birocratică – obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de construcţii.

„Nu este problema constructorului. Se lucrează la obţinerea avizelor şi scoaterea autorizaţiilor de construcţie, pe porţiuni. Pentru porţiunile care vor fi gata, adică nu au probleme la expropriere şi anumite situri arhelogogice sau Natura 2000, vor scoate autorizaţia de construcţie şi vor începe lucrarea. Bani sunt”, a declarat Marius Oprescu.

Potrivit CNAIR, tronsonul 1 al drumului expres are o lungime de 17,7 km (km 0+000 – km 17+700 și are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita județului Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.

Tronsonul 2 cu o lungime de 39,85 km (km 17+700 – km 57+550) și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final, după Municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare.

Tronsonul 2 este împărțit în 2 loturi, după cum urmează: Lotul 1 cu o lungime de 18,5 (km 17+700 – Km 36+200) și Lotul 2 îm lungime de 21,35 (km 36+200– Km 57+550).

Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin cea a lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirectionarea traficului în afara localităților.

Câștigătorul desemnat pentru Tronsonul 1 este Tirrena Scavi S.p.A. (Italia) cu o valoare a ofertei de 358.179.480,69 LEI fără TVA, echivalentul a 76 milioane euro fără TVA.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România) cu o valoare a ofertei de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 141 milioane euro fără TVA.

Câștigatorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 2 este tot Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (Romania) cu o valoare a ofertei de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 168 milioane euro fără TVA.