Olimpiada Interdisciplinară „Ştiinţele Pământului” a început, oficial, la Slatina. Joi a avut loc deschiderea oficială, printr-un eveniment desfăşurat la Palatul Copiilor.

La eveniment au fost prezenţi elevi şi profesori din toată ţara, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, printre care prefectul Florin Homorean, vicepreşedintele CJ Ionuţ Ivan şi viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu.

Totodată, la festivitate a fost şi profesorul slătinean Felicia Man, director în cadrul Ministerului Educaţiei.

Inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, a transmis un mesaj celor prezenţi.

„Înainte de toate, aş dori să mulţumesc Ministerului Educaţiei pentru faptul că a ales ca noi, Oltul, să organizăm această competiţie deosebită, anume Olimpiada Interdisciplinară „Ştiinţele Pământului”. Stimaţi elevi, vă felicit pentru determinarea de care daţi dovadă, pentru pregătirea pe care o faceţi ori de câte ori este nevoie, ca să puteţi să obţineţi asfel de rezultate. Bineînţeles că, reprezentând judeţele voastre la faza naţională, este clar că sunteţi cei mai buni, sunteţi elita ţării şi sunteţi cei care promovează valorile şi cultura noastră românească. Stimaţi profesori, pe de altă parte, vă felicit şi pe dumneavoastră pentru munca pe care o faceţi, pentru detereminarea şi experienţa dumneavoastră, pentru că de fiecare dată ştiţi să-i pregătiţi pe aceşti copii pentru a fi cei mai buni. Un gând deosebit se îndreaptă şi către familiile copiilor pentru că, întotdeauna, triunghiul acesta profesor-elev-familie este cel care încununează succesul. Vreau să aduc mulţumiri şi instituţiilor din judeţ care, de fiecare dată, sunt alături de noi, Prefectura, Consiliul Judeţean Olt, Primăria Municipiului Slatina. Ori de câte ori actul educaţional are nevoie, de fiecare dată dumnealor au spus „prezent” şi ne-au întins o mâna de ajutor atunci când a fost nevoie”, a declarat Bărbulete.

La rândul său, vicepreşedintele Ionuţ Ivan a asigurat de implicarea CJ în susţinerea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură.

„Mă bucur că aceste eveniment are  loc, în acest an, în judeţul nostru. Mă bucur că la acest eveniment sunt vârfurile şi asta înseamnă că sunt prezenţi cei mai buni elevi din judeţele lor. Instituţia pe care o reprezint sprijină orice demers educaţional. De altfel, noi, pe această scenă, urcăm sute de elevi care se află în topul ierarhiilor internaţionale, naţionale şi judeţene ale diferitelor specializări şi olimpiade. Facem acest lucru pentru că avem încredere în aceste generaţii şi suntem convinşi că ei sunt profesioniştii de mâine”, a declarat el.

De cealaltă parte, Gigi Vîlceleanu a vorbit de investiţiile continue ale Primăriei Slatina, în învăţământul din municipiu.

„Ca şi reprezentant al municipalităţii, aş vrea să spun că de fiecare dată Primăria Municipiului Slatina a susţinut actul educaţional. Am investit în şcoli, am fost şi suntem în continuare alături de elevi, de cadrele didactice. Ne dorim să aibă toate condiţiile pentru a ajunge la universităţi de prestigiu şi să revină în oraşul nostru cu plus valoare, ca şi cadre didactice sau pe platforma industrială”, spus Vîlceleanu.

Olimpiada se desfăşoară la Liceul Metalurgic Slatina, în perioada 4-7 mai.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentLocomotiva unui tren încărcat cu propilenă, cuprinsă de un incendiu, în apropierea Gării Piatra-Olt
Articolul următorASF și FGA, căpușate politic! 800 de posturi ocupate de rudele, prietenii și relațiile puternicilor zilei