Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Rusănești, a fost reținut, miercuri, după ce a fost prins, fără permis de conducere și sub influența alcoolului, la volanul unei mașini. Vrând să scape de controlul polițiștilor, acesta a lovit autospeciala și a și fugit de la fața locului.  

Potrivit IPJ Olt, miercuri, în timp ce supravegheau traficul rutier, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui bărbat care se deplasa pe strada principală, din comuna Rusănești.

La vederea polițiștilor, bărbatul respectiv a efectuat manevra de mers înapoi, lovind mașina oamenilor legii, după care a fugit. În urma evenimentului au fost produse doar pagube materiale.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Rusănești, bănuit că ar fi produs evenimentul menționat. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentrație de 1,35 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia cu propuneri legale”, transmit reprezentanții IPJ Olt.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de  distrugere, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentPrimarul comunei Deveselu a murit. Fusese testat pozitiv cu noul coronavirus, în urmă cu două săptămâni
Articolul următorŞcolile şi grădiniţele din două localităţi, închise în urma focarului de la Centrul de Îngrijire Spineni