Peste 5.700 de slătineni primesc, începând de astăzi, tichete sociale de Paşte, în cadrul programului derulat de Primăria municipiului Slatina.

Potrivit unui comunicat remis de Primăria Slatina, tichetele vor fi distribuite prin intermediul Poştei Române.

„Primăria municipiului Slatina anunță demararea acțiunii de distribuire a Tichetelor Sociale de Paște începând de astăzi – 9 aprilie, operațiune ce se va derula prin intermediul Poștei Române. Astfel, din numărul total de 5.765 cereri depuse inițial în acest sens de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu un venit lunar net de maximum 1.200 lei, vor primi propriu-zis tichetele sociale menționate, un număr de 5.705 persoane”, arată sursa citată.

Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 3 – 28 februarie, persoanele direct vizate având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre cele zece puncte amenajate pe raza întregului oraș, fie direct pe site-ul Primăriei municipiului Slatina www.primariaslatina.ro.

Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei per beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 144 de unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor.

Totodată, lista respectivă poate fi consultată online și pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica ”Informații de interes public”.

Articolul precedentNumăr-record de amenzi aplicate de poliţiştii din Olt, de la începutul Stării de Urgenţă
Articolul următorAnunțul Patriarhiei: Pelerinajul de Florii se suspendă. În noaptea de Înviere, credincioşii pot ieşi doar la ferestre, balcoane pentru a-și spune „Hristos a înviat!”