Cu o ofertă bogată de locuri de muncă, atât în construcții cât și în agricultură sau în domeniul confecțiilor textile, mulți șomeri de peste 45 de ani și-au găsit de lucru în primele 5 luni ale anului. Ei sunt, de fapt, pe primul loc ca și număr de persoane încadrate în muncă, într-un clasament al Agenției pentru ocuparea Forței de Muncă Olt.

De la începutul anului și până la finalul lunii mai, peste 4.100 de persoane din județ și-au găsit un loc de muncă. Cei mai mulți sunt din mediul urban și din categoria 45+. „Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 mai 2019, 1.900 au peste 45 de ani, 1.043 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 648 au între 25 și 35 de ani, iar  557  sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 1.659 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar  2.489 persoane sunt din mediul rural”, au transmis reprezentanții AJOFM Olt.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale (1.705), urmate de cele cu studii gimnaziale (600), profesionale (495), 209 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt in primele 5 luni ale anului 2019, 2.796 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Articolul precedentŞofer băut, oprit cu focuri de armă, în Olt. S-a tras de trei ori cu pistolul
Articolul următorAproape 2.800 de liceeni olteni susțin astăzi BAC-ul la Limba Română. Ce subiecte au de rezolvat