În ultima duminică dinaintea Postului Paştelui, în mai multe localităţi din judeţul Olt, se aprind focuri imense din lemne şi anvelope, iar fetele nemăritate sunt „strigate peste sat”.
Comuna Ipoteşti este una dintre localităţile din judeţ unde această tradiţie încă se mai păstrează.
Flăcăii satului aprind un foc mare, care ajunge la o înălţime de până la 15 metri. Denumit „Prepeleag”, după crăcana sau parul cu cuie de care gospodarii atârnau fânul sau oalele, trunchiul înalt al unui copac tăiat din pădure este amplasat într-o poiană, încărcat cu anvelope şi paie şi, la lăsarea nopţii, este aprins şi luminează întreaga localitate.
Copiii şi tinerii se strâng la „Prepeleag” şi strigă fetele bătrâne şi pe flăcăii care încă nu s-au căsătorit, dar cutreieră uliţele satului pentru a-şi găsi perechea.
Bătrânii satului spun că aprinderea Prepeleagului are ca scop îndepărtarea răului ce pândeşte din întuneric şi s-ar putea abate asupra localităţii. Focul este simbolul purităţii şi al primenirii, al arderii resturilor iernii şi naşterii primăverii.
A doua zi, potrivit tradiţiei, resturile arborelui ramas din Prepeleag, se cumpără de către un localnic care oferă cel mai mult băieţilor care l-au adus din pădure. Acesta spune că dacă bagă în curte şi arde în sobă Prepeleagul va avea un an plin de belşug.
Totodată, Lăsatul Secului era şi ziua în care cuplurile porneau pe uliţele satului pentru a-şi vizita naşii, părinţii spirituali. Pe înserate, primeniţi cu hainele de sărbătoare, păstrate în lada din odaia de la drum şi cu ploconul frumos aranjat, finii porneau la naşi, cei care răspund în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa lor dusă împreună trup şi suflet. Intrau în casă, sărutau mâna tuturor membrilor din familia naşilor în ordinea vârstei şi cereau iertare şi împăcare naşilor. Cei care nu respectau acest obicei ajungeau de ruşinea satului.
Femeile din Oltenia pregătesc o plăcintă tradiţională cu brânză sărată, desertul fiind servit după cina în care se mănâncă pentru ultima dată carne, înainte de intrarea în Postul Paştelui.
