Traficul rutier pe DN1 Ploiești – Brașov s-a intensificat, sâmbătă, la Comarnic și la Bușteni, pe sensul spre munte.

Centrul Infotrafic a lansat o avertizare, prin care recomandă conducătorilor auto un set de măsuri pentru a reduce disconfortul creat de caniculă.

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat, sâmbătă, intensificarea traficului pe DN1 București-Brașov, pe tronsonul Ploiești – Brașov.

Pe sensul de mers Ploiești către Brașov s-a format coloană de la 103+500 până la km 107 Comarnic, dar și de la km 127 până la km 131 Bușteni.

Traficul rutier este intens și pe sensul de mers Brașov către Ploiești, existând coloană de autoturisme de pe raza județului Brașov până la km 131 Bușteni, potrivit Centrului Infotrafic.

Potrivit Centrului Infotrafic „se acționează pentru fluentă, în dispozitiv la vedere”.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCăutări în Olt. Sunați la 112 dacă aveți informații despre tânăra din imagini
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 17 iulie 2021