Gheorghe Ristea, zis Gigi, un bărbat în vârstă de 40 de ani din Brebeni a murit, miercuri, după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un canal.

Bărbatul a murit miercuri, 8 iulie, la Aprilia (Lazio), după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un canal. Potrivit publicației LatinaTu.it, citată de ştiridiaspora.ro, trupul neînsuflețit a fost găsit după câteva ore de la accident de un coleg.

Românul locuia împreună cu familia lui în localitatea Campo di Carne.

Incidentul s-a petrecut ieri, în cursul după-amiezii. După ce Gigi nu a mai dat niciun semn de viață și nici nu răspundea la telefon, colegii au început să-l caute.

În jurul orei 17:30, un prieten și coleg de-al său de muncă l-a găsit în zona restaurantului La Sorgente di Carano, de pe strada Via Roselli, cu tractorul răsturnat într-un canal.

La fața locului au sosit rapid pompierii, carabinierii și un echipaj de salvare. Trupul muncitorului român a fost extras de sub tractor, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Medicii au declarat că decesul survenise în urmă cu câteva ore.

Autoritățile au demarat o anchetă investigarea cazului și stabilirea cauzei care a dus la producerea accidentului.

Trupul neînsulfeţit al lui Gheorghe Ristea urmează să fie repartiat în România.

Articolul precedentRepartizarea computerizată la liceu se desfăşoară astăzi
Articolul următorAngajata unei primării din Olt, confirmată cu coronavirus. Legătura cu focarul de la TMK Slatina