Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Fărcaşele este cercetat penal după ce în timp ce se afla în autoturismul său cu o vecină în vârstă de 27 de ani, a început să se autosatisfacă sexual.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul nu a atins-o şi nu i-a făcut nicio propunere tinerei.

„În dimineața zilei de 18 octombrie, o femeie în vârstă de 27 de ani, din Fărcașele, a sesizat că fiind pasageră în autoturismul unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din aceeași localitate, cunoscut al acesteia, a observat că bărbatul, ar fi început să se autostimuleze sexual, fără a o atinge și fără a-i face vreo propunere. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili situația de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Surse locale spun că cei doi se cunoşteau şi chiar femeia l-ar fi sunat pe bărbat să o ducă cu maşina. Pe drum, când a văzut ce face acesta, tânăra i-a spus să oprească pentru că a uitat ceva acasă. Şoferul a oprit maşina în comuna Dobrosloveni şi a lăsat-o acolo.

Bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost ulterior bătut de soţul tinerei, după ce a aflat ceea ce s-a întâmplat. Pe numele acestuia din urmă a fost întocmit un dosar pentru lovire sau alte violenţe.

Articolul precedentCopil lovit de mașină, pe o stradă din Slatina
Articolul următorRegina Maria a vizitat o localitate din Olt. Ce a impresionat-o