O femeie în vârstă de 80 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism, pe drumul naţional DN 64, în oraşul Piatra-Olt.

Potrivit poliţiştilor, în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman și un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 80 de ani, din municipiul București.

În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență  Slatina, unde a decedat.

„Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Olt.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL, emisiune pe care CNA o vrea cenzurată – AMENDĂ după dezvăluirile privind vaccinurile
Articolul următorPoliţiştii au reţinut un bărbat din Olt care a omorât patru câini