Curtea de Apel Craiova l-a condamnat, miercuri, pe fonstul primar al comunei Cungrea, Ion Murguleţ, la patru ani şi şase luni de închisoare pentru plata unor lucrări neefectuate către mai multe firme din Slatina.

Iniţial, Judecătoria Slatina în condamnase, la o pedeapsă de trei ani cu suspendare.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi şi Dorel Alexe (3 ani cu suspendare), tot un fost primar al comunei, precum şi oamenii de afaceri Rita Gianina Bobicu (3 ani cu suspendare) şi Constantin Cristian Tomescu (trei ani cu suspendare).

Cei patru, împreună cu alte două persoane, omul de afaceri Marian Dinu şi Sever Florian Meleru, erau acuzaţi că, în perioada 2008 – 2016, la nivelul Primăriei Cungrea au fost efectuate, în timpul mandatelor celor doi primari, plăţi pentru lucrări neefectuate, în cadrul unor contracte privind realizarea unui parc fix în locul unde natura a fost, oricum, generoasă în privința spațiilor verzi.

Ion Murguleț, primar al comunei Cungrea în perioada 2008 – 2012, este acuzat că, în mandatul său, a încheiat cu firma omului de afaceri slătinean Marian Dinu, SC Dinstar Construct SRL, un contract de proiectare cu încălcarea prevederilor legale, la un preț mai mare decât valoarea reală. Ulterior, primarul Murguleț a încheiat cu Marian Dinu un alt contract fals pentru aceleași servicii, astfel că cei doi se fac vinovați, în afara abuzului în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, respectiv complicitate la abuzul în serviciu, și de fals material în înscrisuri oficiale.

Următorul primar al comunei în perioada 2012 – 2016, Dorel Alexe, a continuat, spun procurorii, seria fărădelegilor, dispunând plata unor lucrări neexecutate în baza unui contract încheiat cu firmele Rupiah şi Cafmin, administrate de Rita Gianina Bobicu şi Constantin Cristian Tomescu, contribuind la crearea unui prejudiciu de aproape 100.000 de lei la bugetul local. Dorel Alexe este acuzat, de asemenea, de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, în vreme ce cei doi afaceriști s-ar face vinovați de complicitate la această infracțiune.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentPrelungirea stării de alertă, APROBATĂ în ședința de guvern. Ce măsuri se vor APLICA și DE CÂND
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 169. Greu la deal cu boii mici. Când funcționarii vor să tragă chiulul