Un bărbat din Satu Mare, pe numele căruia instanța de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani și 3 luni, pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost depistat de polițiști.

La data de 1 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț în colaborare cu cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au depistat un bărbat, de 55 de ani, din Satu Mare, urmărit la nivel național.

Judecătoria Oradea a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate la data de 3 martie 2021, prin care era condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În fapt, la data de 23 mai 2019, acesta a indus în eroare un bărbat prin prezentarea ca adevărată a situației mincinoase, potrivit căreia, folosindu-se de alt nume, a pretins că este proprietarul unui imobil situat în Oradea, pe care l-a oferit spre închiriere, determinând astfel persoana vătămată să-i achite 1.000 de lei, sub pretextul că această sumă reprezintă contravaloarea chiriei pe două luni.

În același context, bărbatul a redactat un contract de închiriere pe care l-a completat cu date nereale și pe care l-a folosit în vederea producerii de consecințe juridice.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.