După un an școlar în care s-au străduit să obțină rezultate cât mai bune, copiii instituționalizați din Olt vor avea parte de o vacanță plină de surprize. Plajă, soare, bălăceală, dar și multe vizite educative sunt incluse în programul celor mici.

Vacanța mare va fi de neuitat pentru copii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt. Conducerea instituției a inclus în programul din această vară mai multe activități distractive, astfel încât toți copiii să se bucure de clipe frumoase și să acumuleze cunoștințe noi în cele trei luni de vacanță.

„Ieri, 140 de copii cu măsură de protecție din Slatina, Caracal, Corabia și-au petrecut ziua în incinta unui complex din Scornicești, unde s-au distrat, au cântat și s-au simțit foarte bine. Astăzi, o parte dintre copiii noștri sunt în excursie. Vor vizita Castelul Peleș, vor merge la Râșnov, la Dino Parc”, a spus Rădița Piroșca, directorul DGASPC Olt.

În această vară, copiii vor merge și la mare, la Plaja Olt și în alte excursii educative.

Articolul precedentA început recoltatul la orz și rapiță. Producții peste așteptări în sudul județului
Articolul următor„Big-brother” mobil cu două camere video şi transmisiune în timp real, la Jandarmeria Olt – FOTO