Viceprimarul comunei oltene Bucinişu, Cornel Dincă, a fost găsit în stare de incompatibilitate, potrivit unui comunicat de presă al ANI.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în mandatul 2012 – 2016, Cornel Dincă a exercitat simultan funcția de viceprimar și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Bucinișu, județul Olt, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003.
Potrivit legii, „Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice”.