Primele frizerii din Slatina s-au deschis, iar vineri dimineaţa au avut şi primii clienţi. Saloanele trebuie să respecte mai multe reguli de igienă şi de distanţare socială şi să dezinfecteze postul de lucru, după fiecare client.

Alex Curt, proprietarul unuia dintre cele mai populare barbershop-uri din Slatina, spune că telefonul pentru programări a început să spune, imediat după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis că saloanele şi frizeriile se vor deschide începând cu 15 mai.

El mai povesteşte că sunt deja programări făcute din oră în oră, pentru următoarele două săptămâni.

„După declarația președintelui Iohannis că se deschid saloanele, au început telefoanele. Ne-au sunat foarte mulți clienți noi și cu greu am reușit să-i strecurăm printre programări pe cei care se tund de obicei la noi. Deja am început de la ora 8 și avem programări din oră în oră. Cel puțin următoarele două săptămâni vom fi foarte ocupați”, a declarat Curt.

Pentru a putea redeschide, frizerii au luat măsuri suplimentare de protecţie. Poartă ochelari şi măşti de protecţie, iar scaunele din salon au fost repoziţionate astfel încât distanţa dintre clienţi să fie de peste doi metri. Totodată, s-a instalat un covor pentru dezinfectare, la intrarea în locaţie, iar clienţilor li se măsoară temperatura.

„Le-am acordat mai mult timp, am mutat scaunele la o distanță de peste doi metri. După ce pleacă clientul, dezinfectăm postul de lucru, iar următorul așteaptă afară. La intrare avem un preș de dezinfectare, iar clientului i se ia temperatura”, a mai declarat Alex Curt.

Oamenii au resimţit din plin lipsa serviciilor de frizerie, iar telefonul lui Alex Curt a sunat într-una, pe toată perioada stării de urgenţă.

„Lumea a sunat în fiecare zi, după ce ni s-a suspendat activitatea Oamenii au venit chiar la salon ca să se convingă că este închis”, a mai spus Curt.

Articolul precedentDosare penale pentru mai mulţi şoferi din Olt, depistaţi băuţi la volan
Articolul următorCoronavirus Olt: Niciun caz nou, în ultimele 24 de ore