O jumătate de tonă de lemne şi aproximativ 200 de kilograme de cărbune au ars, noaptea trecută, în urma unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în comuna Pârșcoveni, sat Olari.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la anexa gospodărească, cu posibilități de extindere la clădirile aflate în apropiere.

Pentru limitarea propagării și lichidarea incendiului, pompierii au acționat aproximativ două ore.

În urma incendiului au ars anexa gospodărească, cu suprafața de aproximativ 30 de metri pătrați, 500 kilograme de lemne de foc și aproximativ 200 de kilograme de cărbune.

„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător”, a declarat Băsăşteanu.

Articolul precedentUn bărbat din Caracal a pierdut o mapă cu bani şi documente. Poliţiştii din Caracal au găsit-o şi i-au înapoiat-o
Articolul următorStrăzile şi trotuarele din Slatina, dezinfectate din nou