Zeci de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au fost prezenţi, miercuri la ora 12.00, la intersecţia bulevardului A.I. Cuza cu strada Primăverii pentru a-i îndemna pe slătineni să rămână în case şi pentru a verifica dacă cei care se află pe stradă au la ei documentele necesare, conform prevederilor Ordonanţei militare nr. 3.

La ora 12.00, oamenii legii au blocat intersecţia iar cei care se aflau pe trotuar sau în maşini au fost legitimaţi şi li s-a cerut adeverinţa de serviciu sau declaraţia pe propria răspundere. Autorităţile au difuzat şi un mesaj prin care i-au îndemnat pe oameni să stea în casă şi să iasă doar dacă acest lucru nu poate fi amânat cu niciun preţ.

Ordonanţa militară 3 prin care se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei, cu excepţia celor care merg la serviciu, la cumpărături de primă necesitate sau pentru animalele de companie a intrat în vigoare de astăzi de la ora 12.00. Totodată, cei peste 65 de ani se deplasează în intervalul 11 – 13, excepţie făcând cei care se deplasează în interes profesional sau agricultorii. Excepţie fac şi cei care merg să doneze sânge.

Angajaţii vor dovedi deplasarea la serviciu prezentând legitimaţia de serviciu sau adeverinţă semnată de angajator.

Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate şi de pe telefon sau tabletă.

Articolul precedentPlata ratelor la bănci va fi amânată până la sfârșitul anului
Articolul următorSpitalul Slatina dotat cu un laborator modular de biologie moleculară