Lucrările științifice ale unor medici renumiți, prezentate an de an la „Zilele medicale slătinene” au un obiectiv bine stabilit: creșterea calității serviciilor, dar și a complexității cazurilor tratate. Toate acestea se regăsesc deja în activitatea de zi cu zi a unității medicale, iar de la o ediție la alta a evenimentului medicale, se pun în practică noile tehnici și cunoștințe prezentate de profesorii universitari.

Spitalul Județean de Urgență Slatina pregătește o nouă ediție a „Zilelor medicale slătinene”. Este un eveniment care reunește, în fiecare an, toată lumea medicală a județului, dar și invitați valoroși, care prezintă metode și tehnici de tratament moderne. Totul pentru ca pacienții tratați aici să resimtă, în fiecare an, o creștere a calității actului medical. „Este a treia ediție a Zilelor medicale slătinene. Deja este o inițiativă de tradiție am putea spune a Spitalului Județean de Urgență. Sunt 2 zile, 13 și 14 iunie, joi și vineri, de prezentări ale medicilor noștri, dar avem și o serie de invitați de marcă: medici, cadre universitare fie de la Spitalul Colțea din București, de la Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova”, a explicat Cătălin Rotea, manager SJU Slatina.

Statisticile arată că, la un an de la prima ediție a acestui eveniment, complexitatea cazurilor medicale a cunoscut o creștere importantă. Semn că medicii care lucrează la Spitalul Slatina au asimilat și au aplicat noile metode prezentate la „Zilele medicale slătinene”. „Evaluarea noastră față de precedentele zile medicale se face după un indicator foarte eficient: există un indice de complexitate a cazurilor care se calculează pentru toate spitalele. În 2017, acest indice a fost de 1,31, iar în 2018 a fost de 1,38. Este o creștere destul de mare, acest indicator măsoară complexitatea cazurilor tratate în spitalul nostru”, a precizat managerul Spitalului Slatina.

La Ortopedie, spre exemplu, se tratează cu succes patologii degenerative ale coloanei vertebrale și se fac artroscopii, începând din 2018, iar echipa de la Chiruhie Plastică face reconstructii de nervi periferici dupa traumatisme severe, începând din 2017.