Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Uniunii Europene au fost marcate, joi, la Cimitirul Eroilor din Slatina.

La eveniment au participat prefectul Silviu Neacşu, primarul Slatinei, Emil Moţ, vicepreşedinţii CJ Olt, Virgil Delureanu şi Ioan Ciugulea, dar şi deputaţii Marius Iancu şi Mihai Niţă.

În cadrul ceremonialului s-au depus coroane şi jerbe de flori.

Ziua Europei este marcată în fiecare an la data de 9 mai, începând din anul 1985, când în cadrul Consiliului European de la Milano s-a luat această decizie. Data marchează ziua în care a fost pronunţată „declaraţia Schuman”.

În urmă cu 69 de ani, la 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea, în cadrul unui discurs, plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Această propunere venită din partea ministrului francez de externe este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Tot pe 9 mai este sărbătorită şi Ziua Independenţei de Stat a României. Astfel, la 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, care a proclamat Independenţa de Stat a României. În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.

După discurs, Adunarea Deputaţilor a votat o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. Tributul datorat Porţii (914.000 lei) a fost anulat şi trecut în contul cheltuielilor pentru armată.

De asemenea, la 9 mai, cele mai multe ţări din estul Europei, printre care şi România, dar şi statele care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, marchează Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial.

Articolul precedentE oficial! Se construiește o șosea de centură între zonele industriale din Slatina
Articolul următorTrei firme au depus oferte pentru reabilitarea străzii care preia traficul greu din Slatina