Realitatea Plus continuă azi campania 100% Tu Decizi. De data aceasta, vi-l prezentăm pe fostul ministru Daniel Chițoiu, cel despre care se spune că ar conduce, de fapt, din umbră, ALDE. În atenția reflectoarelor a ajuns în luna decembrie, când a intrat pe contrasens cu bolidul pe care îl conducea, iar în urma accidentului, o familie a murit.

Sâmbătă, de la ora 19 până la ora 21, într-o ediție maraton, trecem în revistă toate personajele din timpul săptămânii și le oferim dreptul la replică, așa cum este corect jurnalistic. 

Articolul precedentEvaluare Naţională: Câţi dintre elevii olteni au luat note peste cinci
Articolul următorElevi din Olt n-au putut să susţină Bacul din cauza COVID-19