Primăriile care vor să înceapă sau să continue lucrări de cadastru vor primi câte 35.000 euro din partea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În Olt, majoritatea primăriilor au finalizat sau au în derulare astfel de lucrări, fie la nivelul întregii localități, fie pe sectoare cadastrale.

Agenția de cadastru a anunțat zilele trecute startul celei de-a cincea etape de finanțare a lucrărilor de cadastru general. Alocările financiare sunt mai mari decât în anii anteriori, primăriile având posibilitatea să continue lucrările la nivel de sector cadastral începute în etapele anterioare ale Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.

Astfel, în 2019, fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) poate primi 160.000 de lei pentru înregistrarea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, față de 155.000 de lei în 2018, 150.000 de lei în 2017 și 135.000 de lei în 2016.

Până în prezent, 2.181 de primării din întreaga țară și-au exprimat dorința de a accesa acești bani în 2019. În Olt, majoritatea primăriilor au beneficiat de astfel de fonduri din 2016 și până acum. Zeci de localități au cadastrat sectoare din extravilan, iar altele au încă lucrări în derulare. De asemenea, 7 comune, respectiv Brebeni, Iancu Jianu, Vădastra, Valea Mare, Vișina, Vișina Nouă și Oboga sunt cadastrate în totalitate.

Articolul precedentIncendiu cu pagube însemnate, într-o comună din Olt – VIDEO
Articolul următorConsilier local din Slatina, supărat că s-au stins luminile de „Ora Pământului”. De ce şi-a şters, ulterior, postarea de pe Facebook