38 de percheziții domiciliare sunt desfăşurate, în această dimineaţă, în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj. Acţiunea este desfăşurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, şi sunt vizate sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
În judeţul Olt, percheziţiile se desfăşoară la Potcoava, Piatra-Olt şi Balş.
Anchetatorii spun că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii a trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități.
Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.
Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. 4 persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din Argeș, Olt, Dâmbovița, Brașov, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, precum și al jandarmilor Argeș, Olt și Brigăzii Mobile Frații Buzești Craiova.
Acțiunea a avut și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.