Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Olt, anunță încheierea Atelierelor de Vară Șotron 2019 în Olt – un modul educațional implementat la nivel național, adresat copiilor de 3 – 6 ani din comunități defavorizate. În Olt, 33 de Ateliere Șotron susținute de 80 de profesori – voluntari din județ au avut anul acesta loc în lunile iulie și august, cu un total de peste 400 de copii care au beneficiat de două săptămâni de învățare prin joc, lectură și experimente, la grădiniță.

Tema Atelierelor din acest an a fost Lumea vie – plante și animale, iar în fiecare zi copiii și profesorii au explorat prin activități integrate ceea ce ne înconjoară, de la firul ierbii până la stele. În ateliere s-au aplicat multe elemente din noul curriculum pentru educație timpurie, recent aprobat. Obiectivul Atelierelor a fost acela de a crea o comunitate de învățare, cu scopul de a dezvolta autonomia în învățare a copiilor, de a încuraja cooperarea, de a aprofunda cunoștințe și, de asemenea, pentru a le deschide poarta spre cunoaștere acelor copii care nu au alte experiențe de învățare pe timpul verii.

 

Activitățile din cadrul Atelierelor au fost susținute cu materiale educaționale puse la dispoziție de OvidiuRo (de la numeroase cărți ilustrate de ficțiune sau non-ficțiune la hărți, lupe, magneți, kituri de germinare și de igienă sau cărți pentru copii, acasă), materiale ce au rămas în grădinițe și vor fi folosite de copii, în noul an școlar. De asemenea, profesorii au participat la cel puțin unul din trainingurile regionale, județene sau locale dedicate Atelierelor, susținute de trainerii și profesorii-formatori OvidiuRo în lunile iunie și iulie.

Olt este al treilea județ ca număr de Ateliere susținute vara aceasta.

Articolul precedentCum s-a produs jaful maşinii de Poştă, în Balş. Noi detalii
Articolul următorFinal de sezon la Plaja Olt. Număr record de clienți