Proprietarii terenurilor traversate de Drumul Expres din patru localități ale județului își primesc zilele acestea banii. În urma hotărârii de guvern aprobate miercuri, a fost făcută publică și lista cu proprietarii și suprafețele expropriate, cu tot cu sumele oferite. Nemulțumiții se pot adresa instanței de judecată.

80 de bani pe metrul pătrat este prețul oferit de Guvern pentru terenurile extravilane traversate de Drumul Expres Craiova- Slatina- Pitești, în localitățile Bârza, Piatra-Olt, Slătioara și Valea Mare. Lista cu proprietarii și suprafețele traversate de șosea a fost făcută publică. Sunt în total 550 de imobile, valoarea totală a despăgubirilor pentru toate cele 4 localități depășind 660.000 lei. Fiecare proprietar va primi o notificare în legătură cu suma pe care și-o poate ridica din contul înființat la CEC pe numele său. „Dacă cetățenii sunt nemulțumiți de sumele primite în urma evaluărilor făcute de evaluatorii independenți se pot adresa instanței și dacă au argumente prin care demonstrează că sumele care li s-ar cuveni sunt mai mari, atunci noi, în baza deciziei instanțelor, vom suplimenta aceste sume”, a  explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt CNAIR

Mai sunt încă cinci localități din Olt traversate de drumul expres, Balș, Slatina, Găneasa, Bobicești și Milcov.

Reprezentanții Companiei de Drumuri nu au putut avansa o dată la care se vor face aceste ultime exproprieri. Un lucru e însă clar: toate vor fi finalizate în cel mai scurt timp. Constructorul vrea să înceapă lucrările în a doua parte a anului și are nevoie de terenuri libere pentru organizarea de șantier.

Articolul precedentDecizia luată de procurori în cazul tinerei care şi-a împuşcat iubitul poliţist
Articolul următorDouă persoane rănite într-un accident rutier, pe un drum național din Olt – FOTO