O companie de producție de electricitate va excava lignit, un tip de cărbune de calitate inferioară.

Un sat din Germania va fi şters de pe hartă pentru a-i putea lua locul o mină de cărbune. Cei 200 de locuitori ai săi se pregătesc să își părăsească locuințele.

Unul dintre ultimii locuitori din satul Muhlrose, Detlef Hottas, trăieşte la o fermă împreună cu soţia sa, câteva oi şi găini. La vârsta de 64 de ani, bărbatul străbate străzile abandonate ale satului în scaunul său electric până când va trebui să se mute şi el, la sfârșitul acestui an.

„Nu voiam să mă mut pentru că m-am născut aici. Asta este casa mea”, a spus Detlef Hottas, potrivit agenției de știri americane Bloomberg, citată de Agerpres.

Muhlrose este amplasat într-o regiune unde Cehia, Polonia şi fosta Germanie de Est se învecinau pentru a forma centrul industriei carbonifere din perioada comunistă. Însă, în loc să fie un simbol al unei ere apuse, satul este cel mai recent exemplu al modului în care continentul se străduieşte să renunţe la combustibilul fosil poluant, după ce invazia rusească în Ucraina a dat peste cap aprovizionarea cu energie.

Germania vrea să renunțe complet la cărbune

Germania are în plan să accelereze demersurile pentru a renunţa complet la cărbune, pe măsură ce noi capacităţi de producţie de energie regenerabilă sunt conectate la reţea. Însă, s-a bazat mult pe cărbune pentru producţia de electricitate, după ce livrările de gaze ruseşti au fost oprite, iar planurile referitoare la închiderea ultimelor reactoare nucleare nu au fost modificate.

Astfel a rezultat o uriaşă exploatare minieră de suprafaţă ce se apropie acum de Muhlrose, pe măsură ce compania de producţie de electricitate Lausitz Energie Bergbau AG, sau LEAG, extinde această exploatare. Compania va excava lignit, un tip de cărbune de calitate inferioară.

Lucrările de demolare erau în plină desfăşurare la sfârșitul lunii iunie. Peste două treimi dintre clădirile din satul Muhlrose au fost dărâmate şi au mai rămas doar câteva case.

„Toată lumea vorbeşte de tranziţia energetică dar aici decidem numai în funcţie de interesele companiilor”, a spus Jadwiga Mahling, pastor protestant care ocupă această parohie de aproape un deceniu.

Martin Klausch, oficialul LEAG responsabil de relocare, susține că firma a făcut tot posibilul pentru a uşura tranziţia locuitorilor. „Nu vrem ca nimeni să fie într-o situaţie financiară mai proastă ca urmare a mutării”, a spus el.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că speră că evoluţiile de pe piaţă să conducă la o abandonare mai rapidă a cărbunelui, pe măsură ce scăderea preţurilor la electricitate şi creşterea costurilor cu poluarea mediului vor face din ce în ce mai neprofitabilă arderea de combustibili fosili în Germania.

Articolul precedentFLORINEL COMAN A SEMNAT PE 3 ANI CU AL GHARAFA
Articolul următorGRINDEANU: „VREM SĂ FINALIZĂM DEFRIȘĂRILE DE PE VALEA OLTULUI PÂNĂ PE 9 AUGUST”