Calificare în finală cu 4 recorduri pentru David Popovici, la Campionatele Europene Roma 2022.
Înotătorul român s-a calificat în finala probei de 100 m liber de la Campionatele Europene Roma 2022.
Timpul său, 46.98 secunde, reprezintă un nou record european de seniori, record mondial și european de juniori, record al campionatelor.
David a făcut spectacol în bazin fiind la șapte sutimi de secundă de recordul mondial de seniori al brazilianului Cesar Cielo Filho, 46.91, performanță stabilită în 2009, tot la Roma.