Perechea româno-braziliană Monica Niculescu/Ingrid Martins a fost învinsă de cuplul italian Sara Errani/Jasmine Paolini, cu 6-3, 6-1, miercuri, în prima rundă a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Niculescu şi Martins, capi de serie numărul 15, s-au înclinat după o oră şi 13 minute.
Perechea româno-braziliană s-a ales cu un cec de 36.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA la dublu.
Monica Niculescu, cea mai bună jucătoare de dublu a României în acest moment (locul 38 în lume), a făcut pereche în premieră cu Ingrid Martins. Niculescu ajungea anul trecut până în optimi la Melbourne în proba feminină de dublu.
AGERPRES