Naţionala României a fost învinsă de formaţia Croaţiei cu scorul de 31-25 (16-12), marţi seara, la Mannheim, în ultimul său meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2024 din Germania.

Tricolorii au pierdut anterior cu Austria, 24-31, şi cu Spania, 24-36.

În faţa Croaţiei, care venea după o victorie şi un egal, echipa României a alternat perioade bune cu altele mai puţin reuşite.

România a reuşit să egaleze la 4-4, 7-7, iar apoi la 12-12, după ce croaţii au condus cu 12-9. Croaţia a marcat apoi şase goluri consecutive, desprinzându-se la 18-12 (min. 33). România s-a apropiat la patru goluri, 20-24 (46), dar a încasat trei goluri la rând, Croaţia câştigând cu 31-25 şi obţinând astfel biletul pentru grupele principale.

Nicuşor Negru a fost cel mai bun om al echipei României, cu 9 goluri marcate. Andrei Buzle a înscris 3 goluri, Demis Grigoraş 3, Daniel Stanciuc 2, Ionuţ Nistor Ioniţă 2, Ştefan Gabriel Cumpănici 2, Călin Dedu 2, Marius Sadoveac 1, Andrei Valeriu Drăgan 1.

Dan Lucian Vasile a apărat 8 şuturi (30,77%), iar Ionuţ Ciprian Iancu a avut 2 intervenţii (16,67%).

Golurile croaţilor au fost reuşite de Luka Lovre Klarica 7, Tomislav Kusan 4, Mario Sostaric 4, Marin Jelinic 4, Igor Karacic 3, Filip Glavas 3, Zvonimir Srna 3, Luka Cindric 2, Tin Lucin 1.

Dominik Kuzmanovic a reuşit 6 intervenţii (28,57%), iar Matej Mandic a apărat un şut (9,09%).

Au arbitrat bosniacii Amar şi Dino Konjicanin, iar delegaţi EHF au fost polonezul Miroslaw Baum şi norvegianul Oe˜yvind Togstad.

Croaţia ocupă primul loc, cu 5 puncte, urmată de Austria, 3 puncte, Spania, 2 puncte, România, 0 puncte. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.

AGERPRES

Articolul precedentTenis: Monica Niculescu a pierdut în primul tur al probei feminine de dublu la Australian Open
Articolul următorPremiile Emmy au înregistrat cea mai scăzută audienţă din istoria lor