Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Coteana, judeţul Olt, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, în localitatea Poroschia din judeţul Teleorman. În urma evenimentului, un motociclist în vârstă de 17 ani a ajuns cu elicopterul SMURD, la un spital din Capitală.

Potrivit IPJ Teleorman, accidentul s-a petrecut pe DN 51. Oamenii legii spun că, în timp ce tânărul în vârstă de 17 ani, din localitatea Cervenia, județul Teleorman, conducea o motocicletă din direcția de deplasare  localitatea Țigănești către municipiul Alexandria, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de bărbatul în vârstă de 35 de ani, din localitatea Coteana, județul Olt.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului care va fi transportat cu elicopterul SMURD la o unitate medicală din municipiul București pentru acordare de îngrijiri medicale.

„ Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și  împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, transmite IPJ Teleorman.

Articolul precedentLEGILE PUTERII | România este o țară bolnavă, la propriu! Sistemul de Sănătate este în ruine
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET