La această oră traficul rutier se desfăşoară îngreunat, din cauza poleiului care s-a format pe porțiuni reduse pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, pe tronsonul kilometric 292 – 334.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să reducă semnificativ viteza, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.