Vremea bună a convins autoritățile din Slatina să înceapă lucrările de reparații pe străzi. Recea este primul tronson vizat, pentru că tot aici sunt și cele mai mari probleme. Utilajele se vor muta apoi pe străzile de tranzit de la marginea orașului, dar și pe arterele din zona centrală, pentru ca în final să ajungă și pe străduțele dintre blocuri.

Cu un contract de reparații în valoare de peste 400.000 lei, semnat din toamna anului trecut, Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public Slatina a dat startul reparațiilor pe străzile degradate. Așa cum au și anunțat, au început cu Recea, una din străzile pe care se circulă cel mai greu. Aici, dar și pe Pitești, Oituz și Constantin Brâncoveanu se frezează asfaltul și se toarnă covoare de mici dimensiuni. „Vremea iată că în sfârșit ne-a permis să începem aceste lucrări. Sperăm că vom continua cu aceleași condiții meteo. Ne-am orientat către străzile Recea, unde de atâția ani avem probleme, apoi vom continua cu Pitești, Oituz și Constantin Brâncoveanu”, a explicat Daniel Murguleț, șef birou DASIP Slatina

Pe alte străzi cu gropi din oraș se vor face numai plombări, anunță cei de la Administrarea Străzilor. Iar acolo unde asfaltul e atât de degradat încât nici plombările și nici covoarele asfaltice nu reprezintă o soluție, se vor face frezări ale stratului cu gropi.  „Pe celelalte străzi cum ar fi Arcului, Sergent Major Dorobanțu, Artileriei, Cireașov, Ionșacu se vor executa numai lucrări de plombare. Vom intra apoi în zonele de blocuri unde sunt sisteme rutiere din beton sau asfalt degradat. Am considerat că pe unele zone ar trebui să continuăm cu frezările, la giratoriul intersecției străzilor Pitești cu Cornișei și Oituz, dar și pe drumul către Hidroserv, la ieșirea din Tudor Vladimirescu”, a mai spus reprezentantul DASIP.

Reparații vor fi și pe Prelungirea Basarabilor, către râul Olt, unde sunt gropi atât pe zona asfaltată cât și pe tronsoanele betonate.

Articolul precedentBărbatul care şi-a omorât concubina în bătaie, trimis după gratii
Articolul următorTeribilism sau inconștiență. Adolescentă fără permis a lovit o mașină parcată și vitrina unui magazin – FOTO