Un şofer, în vârstă de 49 de ani, din Motru, judeţul Gorj, oprit în trafic pe Drumul Expres 12, în afara localităţii Piatra-Olt, le-a prezentat poliţiştilor un permis de conducere eliberat de autorităţile canadiene. În urma cercetărilor, bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule în România, alegându-se astfel cu dosar penal.

Miercuri, în jurul orei 10:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice, pe Drumul Expres 12, în afara localității Piatra-Olt, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Motru, județul Gorj.

„Bărbatul le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile canadiene, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu ar avea dreptul de a conduce autovehicule în România.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, transmite IPJ Olt. 

Articolul precedentOlt: Tânără din Slatina, depistată drogată la volan
Articolul următorOlt: Perfecționare în Olanda pentru profesorii Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian”