Guvernul PNL nu s-a ţinut de promisiune şi nu a suplimentat bugetul pentru Programul „Tomata” astfel încât fiecare beneficiar să poată primi 3.000 de euro.

Preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Alexandru Stănescu, a declarat că la rectificarea bugetară făcută săptămâna trecută nu au fost suplimentate fondurile. Astfel, fiecare legumicultor va primi cu aproape o mie de euro mai puţin.

„Din păcate, trebuie să le dau o veste proastă producătorilor din judeţul nostru. Suma care s-a stabilit pentru programul Tomata nu este de 3.000 de euro ci de 2.260 de euro. Mai precis, cei de la Ministerul Agriculturii mi-au promis la momentul respectiv că, la rectificarea bugetară de săptămâna trecută, vor completa suma şi o vor duce la 3.000 de euro. Din păcate, lucrurile nu s-au realizat. Aşadar, oamenii să se aştepte la cele 2.260 de euro pe program”, a declarat Stănescu.

În aceste condiţii, este greu de crezut că Guvernul va finanţa şi ciclul doi al Programului „Tomata”.

„Am insistat şi am discutat foarte mult cu ei, dar spun că nu au bani. Mai mult, ştiţi bine că urmează şi programul de toamnă pentru tomate, ciclul doi. Chiar astăzi am vorbit la Ministerul Agriculturii şi mi-au promis că fac tot posibilul să deruleze şi ciclul doi. Aşa îmi promiteau şi acum o săptămână şi ceva că vor suplimenta bugetul pentru Programul Tomata, dar nu s-a întâmplat”, a mai declarat deputatul Stănescu.

„Eu n-am explicaţie pentru aşa ceva. Guvernul dinainte, când spunea ceva, se ţinea şi de cuvânt”, a adăugat el.

 

Articolul precedentVasile Dîncu recunoaște prietenia cu un fost șef SRI
Articolul următorO persoană rănită, într-un accident rutier din Olt