Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Slatina, a fost găsit de jandarmi şi poliţişti, în noaptea de joi spre vineri, prins în geamul unui magazin pe care îl spărsese.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai, a declarat că, iniţial, tânărul a spart magazinul din zona Union, ulterior intrând şi în alt magazin de pe strada Trandafirilor. Din aceată locaţie din urmă nu a mai putut să iasă, fiind scos cu ajutorul poliţiştilor.

„Noaptea trecută, în jurul orei 2.00, a fost spart un geam la Union, iar hoţul a fost găsit într-un alt magazin, pe strada Trandafirilor. A fost găsit când încerca să iasă, era băut şi nu mai putea să iasă. Au fost şi colegii de la poliţie, care l-au luat”, a declarat reprezentantul Jandarmeriei Olt.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele tânărului pentru furt calificat.

„La data de 8 februarie, Poliția municipiului Slatina a fost sesizată despre faptul că din incinta unei societăți comerciale a fost sustrasă o casetă metalica de la casa de marcat, care ulterior a fost abandonată. Patrulele mixte formate din polițiști cadrul Poliției municipiului Slatina și jandarmi din cadrul IJJ Olt au desfășurat activități în vederea identificării celui care ar fi săvârșit fapta. Cu aceasta ocazie, aceștia au depistat în fragrant un tânăr, de 23 de ani, din localitate. Din primele cercetări, se pare că tânărul ar fi sustras și caseta metalica din incinta celeilalte societăți”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Articolul precedentTrimis în judecată după ce a încercat să de mită poliţiştilor care l-au prins băut la volan
Articolul următorBercea iese din închisoare. Decizia unui tribunal din România care îl scoate de după gratii