Nordis Group a transmis, într-un comunicat, că în ultimele zile a fost ținta unor atacuri media care au adus în discuție atât activitatea, cât și integritatea companiei. Potrivit documentului, este vorba despre abuzuri și atacuri venite din partea unor entități care au încercat să-și construiască o imagine publică folosindu-se de renumele unui brand în ascensiune.
„În acest moment dorim să facem două mari precizări.
- Nordis Group nu a vândut unitățile de două ori, așa cum se speculează. Este imposibil acest lucru. La baza oricărui contract de vânzare-cumpărare stă un extras de carte funciară. Acest extras este întotdeauna liber de sarcini, altfel vânzarea nu poate avea loc.
- Până la acest moment, Nordis Group a plătit rezilieri și despăgubiri în valoare de 115.000.000 lei și a restituit astfel sume semnificative de bani clienților sau partenerilor care, deși inițial păreau de bună credință, au apelat ulterior la presiuni și șantaj pentru a obține beneficii suplimentare. În ciuda acestui efort considerabil și a reparațiilor financiare oferite, aceste persoane au continuat să atace imaginea companiei în mass-media, prezentând versiuni trunchiate sau false ale situațiilor.
În ultimii patru ani, Nordis Group s-a văzut nevoit să își apere imaginea publică cu costuri enorme. Sumele cheltuite pentru a combate aceste atacuri și pentru a-și proteja reputația au fost uriașe. Nordis subliniază că toate aceste acțiuni denigratoare au avut drept scop compromiterea unui brand care, în loc să fie recunoscut pentru realizările și proiectele sale inovatoare, a fost tras în bătălii de imagine de către cei care nu au avut niciodată intenția de a respecta parteneriatul încheiat.
Din păcate, încercările repetate de rezolvare pe cale amiabilă a tuturor dosarelor de deschidere a procedurii insolvenței au generat o reacție total contrară; respectiv, nu s-a înțeles efortul Nordis de a se redresa și de a duce la capăt proiectele și de a livra unitățile promise, ci s-a înțeles că formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței reprezintă cel mai bun mijloc de presiune pentru a obține sume de bani de la Nordis.
Deși Nordis Group a finalizat cu succes numeroase proiecte rezidențiale și hoteliere de-a lungul timpului, problemele și controversele au apărut în special în legătură cu dezvoltarea complexului Nordis Mamaia. Acesta reprezintă un concept unic în România, un proiect cu un potențial extraordinar, care a atras atenția nu doar a investitorilor, dar și a unor persoane cu intenții mai puțin oneste. Aceste persoane, deși au achiziționat proprietăți în cadrul complexului respectând termenii și condițiile convenite, au început ulterior să caute avantaje de imagine, exploatând notorietatea în creștere a brandului Nordis.
Profitând de succesul brandului, acești investitori au început adevărate campanii de denigrare și războaie publice pentru a-și face cunoscut numele, folosindu-se de imaginea Nordis pentru a câștiga capital de imagine. Astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie un parteneriat bazat pe încredere și respect reciproc s-a transformat într-o încercare de a șantaja compania și de a obține mai mult decât ceea ce era stabilit inițial. Nordis Group subliniază că acești investitori au beneficiat de unități locative mai mari decât cele pentru care au plătit inițial și, în plus, au primit despăgubiri considerabile. Cu toate acestea, în ciuda acestor fapte, au continuat să facă declarații publice denigratoare.
Nordis Group dorește să precizeze că, în ciuda acestor atacuri și obstacole, compania și-a menținut integritatea și respectarea legilor în vigoare. Toate proiectele dezvoltate de Nordis, inclusiv complexul Nordis Mamaia, au fost realizate conform standardelor și normelor legale. În plus, orice problemă apărută pe parcursul dezvoltării a fost tratată cu transparență și corectitudine față de toți partenerii și investitorii implicați. Nordis Group se dezice categoric de afirmațiile care au circulat recent în presă și care încearcă să prezinte compania într-o lumină nefavorabilă. Nordis susține că toate aceste afirmații sunt nefondate și calomnioase, menite doar să compromită un brand care a reușit să se dezvolte și să se impună pe piața imobiliară din România, fără sprijinul băncilor și fără datorii, cu excepția unui mic capital de lucru.
Cu toate aceste provocări, Nordis Group își continuă activitatea și se angajează să ducă la bun sfârșit toate proiectele aflate în derulare, respectând toate angajamentele luate față de clienți și investitori. Compania este fermă în decizia de a combate orice tentativă de abuz și de a proteja imaginea și integritatea unui brand construit cu efort și dedicație pe parcursul multor ani.
Pentru o claritate asupra traseului companiei, redam urmaotarele elemente importante:
- Nordis a fost înființat în anul 2008 și de atunci a funcționat fără întrerupere.
- După mai multe imobile finalizate în Nordul Bucureștiului, am început dezvoltarea de imobile cu hoteliere și apartamente de vacanță.
- Avem în lucru astăzi ansambluri imobiliare în Mamaia, Sinaia, Poiana Brașov, Primăverii – București și Fabrica de Glucoză – București.
- Toți cumpărătorii noștri sunt investitori, ei achiziționând apartamente de vacanță (pentru a le închiria singuri) sau camere de hotel cu randament anual de 7% la Euro, un randament foarte bun.
- În complexul din Mamaia avem în dezvoltare, faza I și faza II, peste 2.000 de apartamente. Primele 4 blocuri, cu o suprafață construită de peste 110.000 mp, sunt ridicate, 60% din apartamente sunt întabulate.
- La 1 Mai 2024 am deschis Nordis Hotel Mamaia, iar primul sezon s-a încheiat cu rezultate bune.
- Complexul din Mamaia, faza I, are în componență 1.380 de apartamente, iar astăzi sunt semnate mai puțin de 1.200 de contracte de vânzare sau promisiuni de vânzare.
- Este fizic imposibil ca un apartament să fie vândut de 2 ori; documentele cadastrale și de carte funciară nu permit acest lucru sub nicio formă.
- Considerăm aceste afirmații calomnioase, fără nicio legătură cu realitatea, și ne dezicem ferm de orice idei asemănătoare.
- Nordis respectă toate legile în vigoare și reglementările în vigoare.
- Am semnat până acum 641 contracte de vânzare-cumpărare, iar celelalte urmează să se întâmple.
- În ultimii 2 ani am plătit către clienții noștri, cu titlul de rezilieri de promisiuni de vânzare, către cei care nu au mai vrut să mai rămână în proiectele noastre suma de 115 milioane lei.
- Cifra de afaceri la 31.12.2023 este de 165 milioane lei.
- Activele societății în august 2024 erau de peste 367 milioane lei.
- În ultimii 4 ani am plătit, pe grup, la bugetul de stat taxe și impozite în sumă totală de peste 17,3 milioane lei.
- Sume rămase de încasat din proiectele noastre aflate în construcție: Mamaia: 59 milioane Euro, Sinaia: 34 milioane Euro, Brașov: 29,2 milioane Euro.
- Nu avem credite bancare, cu excepția sumei de 1,1 milioane Euro, capital de lucru, fiind printre singurii dezvoltatori imobiliari din România, la acest nivel, neîndatorați la bănci.
- Este absolut de neînțeles cum un reportaj realizat de Recorder în iulie-august 2024 a fost publicat fix în ziua în care Tribunalul urma să se pronunțe pe decizia de intrare în insolvență.
- Nu există promitent cumpărător sau furnizor care, într-adevăr, cu o anumită întârziere, în special în ultimele 6 luni, să nu își fi recuperat, dacă acesta a dorit, integral, toate sumele plătite la Nordis, plus penalizări, onorarii de executor judecătoresc, onorarii de avocat, etc.
- Este absolut imoral ca un număr de sub 10 titulari de creanțe să decidă soarta a peste 800 de promitenți cumpărători sau furnizori, pentru că în cadrul dosarului de insolvență exact acest lucru s-a întâmplat.
- În ultimii ani am avut controale de la aproape toate instituțiile statului și, cu excepția unor mici amnezi, toate activitățile controlate sunt conforme și respectă toate normativele în vigoare.
Dacă s-au făcut și greșeli? Da, foarte multe. Nordis are astăzi proiecte uriașe, megalomanice, spun unii. Dar lumea e mișcată de cei care îndrăznesc să viseze la mai mult de 4 etaje și nu se complac în a spune că în România nu există hoteluri, servicii, design, standard de 5 stele. Pentru că da, se poate și în România. Și Nordis chiar aduce o altă lume acasă. Și alături de Nordis și toți ceilalți dezvoltatori care au prins curaj să dezvolte proiecte premium în România”, a transmis compania.