Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, care va intra în vigoare la ora 12.00 şi va fi valabilă până la ora 23.00. Sunt vizate Capitala şi 27 de judeţe. 

”Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale în Oltenia, dealurile Banatului, Crişanei, în Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea”, anunţă ANM.

Sursa citată va preciza că va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

”Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 50…70 km/h şi vijelii se vor semnala mai ales în estul şi sud-estul teritoriului”, a mai transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni.

Potrivit ANM, sunt vizate Capitala şi 27 de judeţe.

Articolul precedentStructura Clubului de Presă a fost definitivată – nume cu greutate în presa românească
Articolul următorOltenii vor plăti mai mult pentru gunoi